Tânără română din Italia scrie un mesaj de adio și bea acid. Salvată de la sinucidere de prietena sa

O tânără română în vârstă de 30 de ani din Civitanova, provincia Macerata, a încercat duminică, 2 septembrie, să se sinucidă cu acid clorhidric (muriatic). Femeia a trimis un sms de adio prietenei sale după care a băut din substanța acidă. A fost salvată de prietena sa care a chemat imediat ambulanța.

Scrie un mesaj prietenei sale în care îi mărturisește că este obosită să înfrunte greutățile vieții și are intenția să se sinucidă. Apoi bea acid muriatic, pe care îl avea în casă și cade la pământ, inconștientă. Prietena sa, îngrijorată de soarta amicei sale, s-a grăbit împreună cu prietenul ei să-i vină în ajutor îndreptându-se spre casa acesteia. Între timp, a anunțat ambulanța și carabinierii de cele întâmplate.

Carabinierii s-au prezentat imediat la casa femeii românce unde prietena sa însoțită de partenerul său deja spărseseră ușa, intrând în interior. Tânăra de 30 de ani zăcea pe podea, inconștientă. După primul ajutor primit la fața locului, femeia română a fost transportată la spitalul Civitanova Alta, unde se află internată în condiții grave, dar nu în pericol de a-și pierde viața, informează Corriere Adriatico.

Reamintim, ca de obicei, tuturor românilor din Italia că avem la dispoziție linii telefonice și chat-uri online care pot ajuta oamenii să treacă peste aceste gânduri negre sau pot ajuta apropiații acestora să-i îndrume spre alegeri mai bune. Acestea sunt:

  • Telefono Azzurro (pentru persoane sub 18 ani)
     – http://www.azzurro.it
     – http://www.azzurro.it/chat.html (asistenţă prin chat)
     – Telefon 19696
  • Telefono Amico
     – http://www.telefonoamico.it
     – Telefon: 199 284 284

Tot pe teritoriul Italiei mai este în curs, proiectul ”Itaca”, care oferă ajutor, susținere, informații și instrumente utile pentru depășirea depresiei. Cei interesați pot suna la numărul verde:

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

800.274.274 sau pot trimite un e-mail la linea.ascolto@progettoitaca.org

Deasemenea, Fundația IDEA(Istituto per la ricerca e la prevenzione della depressione e dell’ansia), a pus la dispoziție numărul verde: 800 538 438.

Discuțiile cu persoanele calificate, ședințele cu psihologii, au toate un caracter de confidențialitate secret, nicio informație privitoare la pacient, la afecțiunile sale sau la terapia folosită nu pot deveni publice fără acordul expres al acestuia.

Distribuie acest articol