Țări în care putem călători pe baza cărții de identitate fără a fi necesar pașaportul

Cetățenii români pot călători în statele membre ale Uniunii Europene, Spatiului Schengen și Spatiului Economic European dacă la trecerea frontierei, prin punctele de trecere deschise traficului internațional, se legitimează cu cartea de identitate sau pașaportul valabil. În unele țări intrarea se poate face pe baza cărții de identitate, fără a fi necesar pașaportul.

Cetățenii români, fiind membri ai unui stat al Uniunii Europene, beneficiază de un control minim și sumar la trecerea frontierei. Controlul la frontieră, constă într-o verificare rapidă și imediată a documentelor de călătorie pentru stabilirea identității. Controlul se efectuează de obicei pe culoarele special amenajate pentru cetățenii U.E. (Uniunii Europene) și S.E.E. (Spațiului Economic European).

Poliția de Frontieră nu aplică în documentul de călătorie (carte de identitate sau pașaport), ștampila de intrare sau de ieșire din țară.

La întâmplare sau în baza unor ordine primite, ale unor analize de risc, polițiștii de la frontieră pot efectua controale mai riguroase atât asupra persoanelor cât și a bagajelor și a autoturismelor. Se poate dispune întreruperea călătoriei de către șeful punctului de trecere a frontierei dacă se constată că nu sunt îndeplinite condițiile de ieșire din țară.

Atât în România cât și în alte state europene, intrarea sau ieșirea din țară se poate face doar cu cartea de identitate, fără a fi necesar pașaportul.

Lista statelor care permit intrarea pe baza cărții de identitate

Țările care permit intrarea pe baza cărții de identitate, fără a fi necesar pașaportul, sunt:

Albania, Andorra, Austria, Belgia, Bulgaria, Cehia, Cipru, Croația, Danemarca, Elveția, Estonia, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Irlanda, Islanda, Italia, Letonia, Liechtenstein, Lituania, Luxemburg, Macedonia, Malta, Marea Britanie (până la ieșirea oficială din UE), Republica Moldova, Monaco, Muntenegru, Norvegia (carte de identitate emisă după 2009), Olanda, Polonia, Portugalia, San Marino, Serbia, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia, Ungaria, România.

V-ar putea interesa și:

 
 
Formația Ritmix din Torino