Trebuia să ajungă la Imola, în Italia, dar este dat dispărut de mai multe zile. Avea asupra sa 1.500 de euro

Un bărbat din Petroşani, de 34 de ani, a fost dat dispărut de o săptămână. Acesta a plecat de acasă din data de 29 ianuarie, cu un microbuz, având ca destinaţie Italia şi s-a pierdut pe drum. În momentul dispariţiei, Florin Bulbucan avea asupra lui bagajele şi circa 1500 de euro, scrie Adevărul.

Dispariţia a fost anunţată la Poliţie de către tatăl său care le-a spus poliţiştilor că fiul său, Ştefan Florin Bulbucan, s-a deplasat cu un microbuz din Autogara Petroşani spre Deva, cu intenţia de a ajunge în Italia. S-a stabilit că în jurul orei 9.00 Florin a plecat spre Deva, în jurul orei 12.30 urmând să plece spre Italia. A ajuns în Deva, însă de aici nu a mai urcat în autocarul Atlassib cu care urma să călătorească spre Imola – Italia.

Ultima dată când tatăl a luat legătura cu fiul său a fost în aceeaşi zi, (n.r. 29 ianuarie) în jurul orei 12.00, acesta spunându-i tatălui său că se află în autogara Deva şi aşteaptă autocarul spre Italia. Din acel moment familia nu a mai reuşit să îl contacteze.

Ştefan Florin Bulbucan este căutat acum de poliţişti și poate fi recunoscut după următoarele semnalmente:

  • aproximativ 1,65-1,70 metri înălţime,
  • greutate 80 de kg,
  • ochi căprui,
  • păr scurt brunet,
  • ten măsliniu,
  • faţă rotundă,
  • poartă barbă scurtă întreţinută şi nu prezintă semne particulare pe faţă sau corp.

La data plecării, bărbatul era îmbrăcat cu o geacă galbenă din fâş până la nivelul taliei, cu fermoar şi glugă, o pereche de pantalon tip blue jeans (de culoare albastră) cu tăieturi în faţă, la nivelul coapselor, iar în picioare purta o pereche de pantofi tip sport de culoare albă.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Persoanele care deţin informaţii utile anchetei sunt rugate să sesizeze cea mai apropiată unitate de poliţie.

Distribuie acest articol