Trei români scoși vii de sub dărâmături în Italia, după prăbușirea de pe șantierul unui supermarket

Trei muncitori au murit și alți doi sunt încă prinși sub dărâmături în urma prăbușirii care a avut loc la șantierul de construcție al noului supermarket Esselunga de pe via Mariti, la Florența, eveniment care a avut loc puțin înainte de ora 9 din dimineața de vineri, 16 februarie.

„Victimele oficiale sunt de naționalitate italiană și română, lucrau ca muncitori pe șantier”, a spus consilierul regional Monia Monni, care la ora 14:00, ora Italiei, a făcut bilanțul situației tragice de pe șantier.

În același timp, trei muncitori au fost scoși în viață de sub mormanele de ciment și, conform La Repubblica, cei trei ar fi toți de naționalitate română.

Este vorba de trei muncitori români: D.T. de 37 de ani, C.G. de 48 și C.S. de 51 de ani. Unul este în condiții stabile, unul la terapie intensivă și unul cu prognostic rezervat.

Situația este critică pentru doi dintre ei, medicii evaluând necesitatea unor intervenții chirurgicale.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Cel mai puțin grav dintre ei, C.S., care are o leziune toracică, a declarat: „Nu-mi amintesc cum s-a întâmplat, nu am observat nimic ciudat, înainte să se întâmple. M-am trezit deodată că a căzut totul peste mine.”

El a mărturisit printre lacrimi: „Unii dintre colegii noștri sunt încă acolo jos…”.

photo_2024-02-16_15-33-40

La fața locului, eforturile de salvare sunt în desfășurare, cu echipe de pompieri, poliție și unități canine angajate în operațiuni de căutare și salvare, în timp ce strada a fost închisă pentru a facilita accesul echipajelor de intervenție.

„Cei doi muncitori căutați sub dărâmături sunt foarte greu de localizat, câinii Usar, care sunt câini special dresați pentru căutarea sub dărâmături, nu au putut să o facă. Nici drona cu camera termică nu a reușit.

Acești oameni sunt probabil îngropați foarte adânc sub dărâmături, trei poduri s-au prăbușit peste ei, cantitatea de material este uriașă”, a spus consilierul regional pentru Protecția Civilă, Monia Monni.

Lucrările de construcție se desfășurau pe terenul fostului „Panificio Militare”, pe strada Mariti, iar prăbușirea ar fi fost cauzată de căderea unei grinzi mari a acoperișului, care a dus la prăbușirea etajelor trei, doi și unu.

Martorii și supraviețuitorii descriu un zgomot imens și țipete disperate ale muncitorilor care cereau ajutor.

Marina Caprotti, președintele Esselunga, a anunțat închiderea tuturor supermarketurilor cu acest nume din Florența în semn de doliu.

Parchetul din Florența a deschis un dosar, momentan fără suspecți, pentru prăbușire din culpă și omor din culpă. Şantierul a fost pus sub sechestru.

Distribuie acest articol