Un copil de 11 ani cu părinții plecați în străinătate, și-a luat viața într-un centru de plasament din țară. Băiatul se afla în acolo împreună cu trei dintre frații lui, după ce părinții lor au plecat la muncă, în străinătate. Într-un răstimp de câteva luni băiatul vorbise cu părinții la telefon doar de câteva ori, până în ziua când a hotărât să își pună singur capăt zilelor.
Un caz trist care a stârnit diverse comentarii în rândurile românilor din străinătate, comentarii pline de compasiune, condoleanțe și păreri de rău dar și îndemnuri la cugetări și reflecții la adresa părinților care își lasă copiii acasă pentru a pleca în lume în căutarea unui viitor mai bun.
Emoționant prin simplitatea sa dar plin de semnificație, mesajul transmis de Silvia din București:
„Frați români, ați plecat în lume pentru un trai mai bun, pentru copiii voștri, pentru frații și părinții voștri! Gest demn de toată lauda și vă apreciem pentru asta, însă… cât timp voi lipsiți, cine îi strânge la piept, cine le asigură afecțiunea, înțelegerea, mângâierile atât de necesare copiilor? Cine îi trezește, cine le pregătește micul dejun, cine îi însoțește în prima zi de școală? Cine îi mângâie când un copil mai mare îi lovește și îi trântește la pământ?
Când se întorc acasă și o găsesc în loc de mama pe bunica bolnavă, cine mai are grija lor, cine îi mai bagă în casă seara de pe drum? Cu ce preț plătesc ei clipele de fericire când veniți în vacanță, acasă, plini de daruri care le fac pentru moment viața mai fericită după care urmează un alt an plin de lacrimi, supărări și doruri de părinți?
Mulți dintre copii cad în depresii, cresc cu lipsa mamei și a tatălui, iar asta îi poate marca pentru întreaga viață. Unii dintre ei se împrietenesc cu alți copii din anturaje ciudate, care nu dau doi bani pe viață, pe viitor și mulți se sinucid, după cum puteți vedea și voi.
Voi pentru ce vă sacrificați prin lume, cu sufletele fripte de suferințe, sacrificii și dor, iar când v-ați săturat și veniți acasă, cu o sumă de bănuți strânși cu lacrimi și amar, înfundați spitalele să vă căutați sănătatea pierdută pe-acolo, prin străinătate?
Oameni buni, se merită să pierdeți atâtea lucruri? Primii pași ai copilului vostru, prima poezie recitată la serbare, balul bobocilor sau de absolvire, prima destăinuire de dragoste a fetei care deja… a crescut, apoi sunt ei, părinții voștri bătrâni și bolnavi, cu mâinile întinse spre voi cerând ajutor, nu-i vedeți și nu le auziți glasul disperat?
Eu vă cred, vă înțeleg, nimeni nu a plecat de fericit, de bine și pentru distracție, ați plecat la muncă și la sacrificii, însă aveți grijă că pierdeți mult, prea mult și nu se merită! Când pierzi ceva, ai șanse să regăsești, însă în aceste cazuri nimic nu va mai putea fi retrăit!
Fraților, nu vă gândiți cum o să vă descurcați dacă veniți acasă, ce-o să faceți, până acum cei ce au rămas în țară s-au descurcat, la fel veți face și voi, doar că acum vă întoarceți cu o experiență de viață în plus, acum, odată întorși acasă, știți ce să cereți conducătorilor țării și sunteți îndreptățiți și în măsură să schimbați soarta acestei țări!
Noi, cei de acasă, vă suntem alături, doar uniți, toți împreună, putem și noi să construim și să avem ‘o țară ca afară!’ Acolo cât o să mai suportați umilințele și mizeriile?
Vă așteptăm acasă, dragi români!”
