„Divide et imperam”, expresie atribuită lui Filip al II-lea, rege al Macedoniei și care, după mii de ani, încă mai devine deviză de partid și de stat când se întrevede o voință comună a poporului împotriva asupritorilor de la conducere. O strategie în care grupuri de putere mică sunt împiedicate să se unească și să devină mai puternice. Ca și-acum, în aceste zile, când românii din afara țării sunt umiliți și arătați cu degetul ca fiind pleava societății, a celei în care trăiesc acolo, în străinătate și a celei din care au plecat. Dorința și tendința de a le minimaliza valoarea și rolurile, tactica de a-i izola de restul poporului rămas acasă, între hotarele patriei, denotă un singur lucru: uniți, românii reprezintă o forță! Iar cei cărora le este teamă de acest lucru, cu finețe politică și o bună înțelegere a psihologiei maselor, se folosesc de fisurile sociale deja existente și le transformă în prăpăstii. Sau cel puțin încearcă!
După mai multe discursuri sau declarații în mediul public care incriminează românii plecați din țară ca fiind „paria” societății, apar pe platformele de socializare tot mai multe luări de poziție ale conaționalilor din țară care sar în apărarea celor plecați.
Redăm mai jos, textul publicat pe profilul său de Facebook de Ovidiu Neacșu, economist, antreprenor în turism și activ în sfera civilă. Și fără nici o afiliere politică:
„Tot văd declarații ale unor diverși aleși locali, politicieni, influensări și alte voci publice care fac mișto de românii plecați în străinătate, că ar fi niște idioți care spală oameni la fund și zboară cu low-cost, deci sunt ușor manipulabili.
În primul rând, în străinătate au plecat oameni cu tot felul de calificări. În anii ’90 și 2000 preponderent în construcții, menaj, muncă necalificată, dar mai târziu au plecat oameni cu studii din ce în ce mai avansate. Am prieteni care lucrează în consultanță, bănci, inginerie, IT, comunicare, etc.
Să speli bătrâni la fund nu e o rușine, așa cum nu e nici să strângi gunoiul, să construiești sau să demolezi clădiri, să fii chelner ori vânzător. E o muncă cinstită, iar munca nu e niciodată rușinoasă.
Oamenii ăia au plecat pentru că nu reușeau să găsească ceva de lucru în economia românească, aflată în tranziție eternă către nu se știe ceva, lipsită de infrastructură, stabilitate legislativă, predictibilitate și investitori. Ar fi putut rămâne aici, să crească găini și să se plângă că e ajutorul social mic, dar au preferat să își ia inima în dinți și să înceapă din nou într-o țară unde nu prea știau nici limba și nici oamenii.
Să nu uităm că anual pleacă alți 200.000 de români. Tot de bine ce e și de abundența opțiunilor.
În al doilea rând, românii din diaspora au trimis acasă în ultimii 20 de ani niște zeci de miliarde de euro pentru rudele rămase în urmă. Banii ăia au fost cheltuiți pe renovarea caselor la care unii încă mai speră să revină, trimiterea copiilor la școală, sunt bani munciți și s-au plătit taxe pe ei acolo unde au fost câștigați și TVA aici, unde au fost cheltuiți. În lipsa acestor bani și cei plecați, și cei rămași acasă ar fi dus-o mult mai rău.
În al treilea rând, așa mi-e o scârbă de elitismul ăsta față de cei care zboară cu low-cost, de parcă domniile lor și-au plimbat fundurile nobile numai în Emirates. Jdemilioane de oameni zboară zi de zi cu low-cost, inclusiv oameni mai educați și mai înstăriți decât ăștia de strâmbă din nas.
Poate că preferă să își poată aduce întreaga familie, poate păstrează banii pentru vacanță, poate… dar știți ce? E TREABA LOR CUM ÎȘI CHELTUIE BANII ȘI DE CE!
În concluzie, nu doar că e nevoie de o doză de curaj și o dovadă de hărnicie să fii plecat în străinătate, dar nu e nimic rușinos în asta, indiferent dacă muncești în halat ori salopetă.
Veniți, bre, încoace, că nu datorați nimănui, nimic!”
