„Am 51 de ani, locuiesc la Roma, în Italia, de 21 de ani, dar a venit momentul să mă întorc acasă, la Puhoi, în satul meu unde îmi este inima.” Aceasta este declarația cutremurătoare a Tatianei Nogailîc, o moldoveancă stabilită în Italia, într-un interviu realizat de jurnalistul Dorin Galben, în cadrul emisiunii „Monolog”.
În „monologul” său, Tatiana compară experiența femeilor care muncesc peste hotare cu călătoria albinelor în căutare de nectar. Confruntată cu sentimentul de rătăcire, ea reflectează asupra propriei sale experiențe și a miilor de persoane aflate în situația sa.
„Sunt cazuri când albinele pleacă din stup și se rătăcesc, iar albina când se rătăcește moare. Eu simt acum că mă rătăcesc… Simt că dacă nu revin acum acasă, eu n-am să mai revin și ca mine sunt mii și mii de persoane”, a spus Tatiana cu lacrimi în ochi.
Experiența Tatianei Nogailîc reflectă realitatea majorității femeilor românce și moldovene care au plecat să lucreze în Italia în ultimele decenii. Mărturisirea ei relevă aspecte dureroase ale vieții de imigrant: muncă neîntreruptă, sentimente de pierdere, de abandon și disperarea tăcută a celor lăsați acasă.
„Avem grijă de copiii lor, de părinții și de casa lor, pe când părinții noștri din Moldova stau singuratici prin sate și îi vedem numai o dată pe an, atunci când angajatorul ne permite să mergem acasă”, a spus Tatiana.
Originară din comuna Puhoi, raionul Ialoveni, a plecat în Italia în urma falimentului afacerii familiei. A luat această decizie după ce a auzit discuții despre oportunitățile de muncă în Italia și a apelat la o agenție pentru a-și pregăti documentele. Momentul plecării de acasă a fost dificil, având în vedere că a trebuit să-și lase fiul în grija surorii ei care pe atunci nu era căsătorită.
Tatiana povestește despre drumul ei lung și plin de incertitudini spre Roma, ajungând la o organizație caritabilă, „Caritas”, care i-a oferit adăpost și hrană. Tot la Caritas și-a găsit și primul loc de muncă, badantă la o bătrânică imobilizată la pat.
„Într-o zi-am dus la biserica unde era centrul „Caritas”, eram în căutarea unui loc de muncă. În sală erau doar femei de naționalitate filipineză și peruană, doar eu eram moldoveancă. Aveam tocuri pentru că nu aveam altă pereche de încălțări și astfel eram cea mai înaltă dintre ele, filipinezele și peruanele fiind mici de statură.
A apărut un domn care avea nevoie de o badantă pentru mama lui, ne-a privit pe toate și m-a ales pe mine pentru că bătrâna era la pat și avea nevoie de o îngrijitoare mai voinică.
Când m-a ales am început să râd, dar râdeam isteric pentru că mă simțeam ca o vacă, ajunsesem să fiu aleasă ca o vacă. Este o frază a unui sociolog din Italia care a spus că ‘Italia a cerut brațe de muncă, dar au venit persoane’. Deci eu mă consideram o persoană, dar am fost aleasă în baza constituției mele (ca și cum ar fi fost un animal – n.r.).”
Munca de început nu a fost deloc ușoară, bătrâna pe care o îngrijea nu se putea ridica din pat, iar Tatiana trebuia să doarmă în cameră cu ea:
„Se trezea foarte des noaptea, iar ziua nu puteam să ies deloc din casă, cumpărăturile le făcea o altă îngrijitoare, poloneză. Mâncam la masă cu bătrâna, puțin, ceea ce mi se oferea și de multe ori vedeam cum îi cădea proteza în farfurie. Duminica mă duceam la Caritas, luam de acolo biscuiți să am de mâncare în timpul săptămânii și mâncam noaptea, pe sub plapumă.”
» V-ar mai putea interesa: Salariile badantelor și menajerelor din Italia în 2024. Tabelele salariale anticipate
În plus, a fost nevoită să facă curățenie în alte case în zilele libere pentru a câștiga un venit suplimentar. Treptat, a început să înțeleagă mai bine realitățile și provocările cu care se confrunta muncitorul imigrant în Italia.
Ea a vorbit despre piața neagră a locurilor de muncă în Italia ca badantă, mai ales în zona Romei și sudul Peninsulei:
„Se vindeau locurile de muncă cu 300 până la 450 de euro și practica asta există și în ziua de astăzi, nu-i niciun secret. Sau multe femei plecau acasă și spuneau ‘eu plec, îți las locul de muncă, îmi dai un salariu”, de exemplu dacă salariul era de 1000 de euro tu trebuia să dai banii ăștia persoanei care ți-a lăsat locul de muncă.”
Mărturia ei este și un avertisment asupra viitorului sumbru al multor moldovence care lucrează în Italia. Multe dintre acestea se întorc în țară după ani grei de muncă, uneori ilegală, cu economiile trimise acasă și sănătatea slăbită, gata să se confrunte cu o pensie insuficientă.
„Peste vreo 10 ani o să revină în țară acele femei care au plecat ca și mine, cu 20 și ceva de ani în urmă, multe dintre ele au muncit la negru și au trimis toți banii acasă. (…) Se vor întoarce la vârsta de 65-70 de ani, multe dintre ele singure, bolnave și cu o pensie de mizerie și atunci mă întreb: Statul nostru este gata să primească aceste femei înapoi? Sau copiii lor au un loc de muncă decent pentru a-și putea întreține mamele care se vor întoarce din Italia?”
Tatiana, după ani de muncă și de studiu în Italia, a reușit să își completeze educația, absolvind Facultatea de Științe Sociale și cursurile a două programe de master. A înființat Asociația „AssoMoldave” și a scris cartea „Moldovenii în Italia. Globalizarea, efectele migrației și asocierea diasporală”.
Acum, Tatiana Nogailîc și-ar dori să se întoarcă definitiv în Moldova:
„După 21 de ani de Italie îmi doresc foarte tare să revin acasă, am să revin cu partenerul de viață și cu fiul meu, care are studii universitare în Italia, dar revine în Moldova. Noi suntem patrioți și ne doare sufletul pentru tot ceea ce se întâmplă aici, în țară. Aș îndemna autoritățile ca pe viitor să adopte politici de reintegrare a moldovenilor care vor să revină în țară împreună cu fiii lor, astfel încât acești copii, atunci când revin în Moldova, să nu se simtă străini, așa cum m-am simțit eu în aceste zile.”
Mai jos, puteți urmări videoclipul realizat de Dorin Galben:
