Zeci de asociații italiene cer președintelui Italiei să acorde cetățenia Roxanei și lui Marian Roman, cei doi români agresați de mafioți în barul pe care-l gestionează

Zeci de asociații italiene, începând cu FNSI (Federația Națională de Presă din Italia), au semnat de curând un apel scris adresat președintelui Italiei prin care îi cer acestuia să acorde cetățenia italiană Roxanei și lui Marian Roman, cei doi români care gestionează barul Roxy Bar din Roma, zona Romanina și care au fost agresați în luna aprilie a acestui an de membrii clanului mafiot Casamonica.

„Anumite gesturi pot să îndemne la curaj, să convingă pe ceilalți că o schimbare este posibilă. Sunt gesturi și vise care merită o recompensă, chiar dacă ei nu o cer”, se citește în apelul semnat de zeci de asociații italiene și înmânat președintelui Italiei, Sergio Matarella, de către Giuseppe Giulietti, președintele FNSI.

Reprezentanții FNSI și al jurnaliștilor italieni în fața barului gestionat de Roxana și Marian Roman

„Vrem să aibă posibilitatea de a-și crește copii ca cetățeni italieni”, se mai citește în apelul asociațiilor, apel prin care se cere președintelui Italiei să le acorde conaționalilor noștri cetățenia italiană în semn de respect pentru curajul și simțul civic de care au dat dovadă, relatează ziarul La Repubblica.

În data de 1 aprilie 2018, chiar în duminica Paștelui catolic, doi membri ai clanului mafiot, Antonio Casamonica și vărul său, Alfredo Di Silvio, au intrat în barul conaționalilor noștri și au lovit fără milă o tânără invalidă, cu dizabilități, doar pentru că a îndrăznit să vorbească împotriva lor. Apoi l-au agresat în mod violent și pe Marian Roman, proprietarul barului, fiindcă nu i-a servit întâi pe ei, deci nu le-a arătat respectul cuvenit. Mai multe detalii despre ceea ce s-a întâmplat în acea zi puteți citi aici.

Ulterior, clanul mafiot a încercat să-i intimideze pe cei doi soți români pentru a-i face să închidă barul și pentru a nu-i denunța la autorități pe membrii clanului Casamonica dar soția lui Marian, Roxana, a insistat să îi denunțe imediat, lucru pe care l-au și făcut.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

„Nu mi-e frică, nu mi-a fost frică niciodată, indiferent de cine sunt ei și indiferent de naționalitatea noastră” declara atunci Roxana Roman. „Barul ăsta este toată munca noastră, nu putem renunța la el. Noi nu avem nimic împotriva nimănui, dar cel care a greșit trebuie să plătească. Singurul lucru bun care se poate face în aceste cazuri este să chemi poliția și să denunți.”

Curajul celor doi români a fost o dovadă se simț civic și demnitate pentru întreaga Italie, apreciat și aplaudat de mai multe personalități politice, precum și de presa italiană. La barul conaționalilor noștri s-a prezentat apoi și primarul Romei, Virginia Raggi, în semn de susținere pentru cei doi români.

Roxana (stânga) și Marian (dreapta) alături de Virginia Raggi, primarul Romei.
Distribuie acest articol