Badantă româncă din Italia, acuzată că l-a ucis pe bătrân în complicitate cu fiul acestuia. Noi detalii în anchetă

Elena Vasi Susma, badanta româncă din Italia, în vârstă de 52 de ani, care este acuzată de uciderea bătrânului asista în complicitate cu fiul acestuia, ar fi falsificat unele din rețetele pentru pastile pe care pensionarul, fost doctor, le lua.

Conform celor relatate de publicația Ravenna e Dintorni, concluzia aparține expertului grafolog Federica Rizzi, însărcinată de Parchetul din Ravenna să examineze rețetele pentru a stabili dacă au fost într-adevăr semnate de doctorul ieșit la pensie, Danilo Molducci, pe care Susma îl asista.

700-2022112617107
Danilo Molducci, pensionarul decedat.

Ancheta cu privire la presupusa falsificare a rețetelor a fost deschisă înainte de moartea medicului, care a avut loc la data de 28 mai 2021, în orașul italian Ravenna din regiunea Emilia Romagna, unde locuia.

Suspiciunile au apărut în urma observațiilor farmaciștilor, care primeau rețete pentru diferite medicamente puternice – printre ele și unele ce conțineau benzodiazepină – cu o frecvență neobișnuit de mare și, la un moment dat, au remarcat diferența de scriere a semnăturii.

Aceștia au depus o plângere la carabinieri și a fost declanșată o anchetă. Decesul medicului, a făcut ca presupusul fals ideologic să fie considerat de procurorul Angela Scorza ca un aspect contextual al premeditării omorului.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Expertul grafolog a detaliat astfel proveniența celor 29 de rețete din perioada ianuarie-mai 2021, ultimele cinci luni de viață ale medicului în vârstă de 67 de ani.

Primele două, din 9 și 10 ianuarie, aparțin integral doctorului Danilo Molducci, atât în ceea ce privește semnătura, cât și textul.

Douăzeci și trei dintre rețete au fost completate în totalitate (dată, titlu, text și semnătură) de către îngrijitoare, care a replicat semnătura medicului.

Stefano Molducci, acuzat că și-a ucis tatăl.
Stefano Molducci, fiul bătrânului.

Două rețete au fost completate de fiul bătrânului, Stefano, iar în celelalte două s-a observat intervenția unei terțe părți, mai precizează sursa citată.

Mai multe pe acest subiect:

Distribuie acest articol