Cum își petrece timpul o „badantă” și ce viață are. Muncește și gândește pentru alții, de ea își amintește când o doare

Cineva m-a întrebat într-o zi cum își petrece timpul o „badantă” și ce viață are. E greu de spus, sunt atât de încâlcite zilele încât nu știi ce vrei, ce ți-ai dorit și cum a trecut de fapt ziua ta. Ești o mașină, un robot performant, tot timpul în alertă și în mișcare.

Cum își petrece timpul o „badantă”? Muncește și gândește pentru alții, iar de ea își amintește doar când începe să o doară ceva, când își simte ochii înlăcrimați ascultând la telefon glasul celor dragi, în rest aparține și există în totalitate pentru ei, cei pe care îi are în grijă. Dimineața se trezește nu după ceas sau un orar bine stabilit, ci se trezește după dorința cuiva, poate fi la ora 5, poate fi la ora 7, dacă e un pic mai norocoasă.

Tu, „badanta”, pregătești totul! Tu cureți, tu speli, tu calci, tu faci mâncare și printre treburi fugi și schimbă-l că a făcut treaba mare, că vrea apă, că e prea cald sau poate prea frig, vezi cine sună la ușă, te cheamă vecina, vine vreo rudă în vizită să vadă ce și cum, în grădină sunt frunze, pe balcon s-a pus praful… și uite așa, te distrezi toată ziua! Dacă ai noroc ca șeful să înțeleagă că și tu ai o inimă și ești făcută din carne ai liber la prânz, așa că poți să îți întinzi oasele, poți să închizi ochii puțin și să te întrebi: „Doamne, oare cât mai rezist?” Și ziua liberă este o problemă pentru multe dintre noi, unele au noroc și se bucură de ea, altele au liber doar câteva ore sau deloc. Cam așa își petrece timpul o „badantă”…

Am lucrat în trecut pentru un bătrân care zi și noapte avea mereu câte ceva de reproșat. Când plecam în vacanță, fără să-l mai aud, treceau 2-3 săptămâni până să mă pot odihni noaptea, auzeam doar soneria și glasul lui, mă trezeam mereu speriată!

Poate cineva să înțeleagă cum se poate munci cu un bolnav, închisă într-o casă zi și noapte? Poate cineva să înțeleagă ce simte un suflet care e supus la o astfel de viață sau mai bine zis, de supraviețuire?

Mulți vor spune: „Nu te ține nimeni cu forța” sau „Ați plecat după bani!” Nu există om pe lume care să plece de bine, să-și lase familia și mai ales copiii, doar durerea, sărăcia, nevoia, te îndeamnă să alegi acest drum. Toți cei plecați în lume au sufletul zdrobit, au o suferință continuă pe care o ascund sub un zâmbet mai mult forțat uneori iar în spatele acestui zâmbet se ascund tot felul de povești pline de sacrificiu.

Căutați liniștea dragele mele, căutați să vă eliberați sufletul de răutate sau de invidie, de egoism sau de frustrări. Munciți, dar nu uitați de voi, învățați să vă cereți drepturile și să vă faceți respectate. Chiar dacă pare greu, eliminați fără regret tot ce vă face rău și vă chinuie sufletul. Omul care are sufletul liber, are și ziua mai liniștită…

Elena Coroi – Italia

 
 
Formația Ritmix din Torino