Doi români, un zidar și un șofer, morți în Italia. Au căzut din picioare și au decedat în fața colegilor

Doi bărbați români, în vârstă de 43 și respectiv 50 de ani, au murit în Italia, în ultimele două zile, după ce s-au simțit brusc rău și au căzut practic din picioare în timp ce erau la locul de muncă.

Primul caz s-a petrecut luni, 25 martie, la Torrazza, în regiunea Piemont, unde muncitorul român de 43 de ani, care lucra pe un șantier, a fost răpus de un infarct, prăbușindu-se deodată la pământ în fața colegilor.

Bărbatul, Ilie Burdanescu, rezident în Pomaretto, a decedat pe loc, menționează Rai News.

Colegii săi de muncă au fost nevoiți să asiste la moartea sa subită, în timp ce eforturile lor de a-l salva au fost în zadar.

Echipele de urgență de la 118, inclusiv elicopterul medical, au sosit la fața locului, dar medicii nu au putut face altceva decât să constate decesul.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Un al doilea caz asemănător s-a întâmplat marți, 26 martie, la Guastalla, în Emilia Romagna, informează Gazzetta di Reggio

Un șofer român de camion, în vârstă de 50 de ani, a decedat în zona companiei Padana Tubi, specializată în producția și comercializarea de țevi și produse tubulare din oțel.

Bărbatul, identificat cu inițialele M.P., a căzut brusc din vehiculul pe care îl încărca, toți martorii presupunând inițial că a fost vorba de un accident de muncă.

Însă, realitatea a fost alta, conaționalul nostru a suferit un infarct fulminant.

Echipele de prim ajutor și-au dat seama rapid că nu era vorba de un accident și au încercat reanimarea cu dispozitivele disponibile, dar, din nefericire, viața șoferului român nu a mai putut fi salvată.

Autoritățile de la Medicina Muncii a Autorității Locale de Sănătate (ASL) au confirmat că nu a fost vorba de un accident de muncă, șoferul român fiind răpus de un infarct care nu i-a mai lăsat nicio șansă de supraviețuire.

Trupul neînsuflețit a fost transportat la morga din Guastalla, pregătit pentru repatriere și înmormântare.

Distribuie acest articol