Italia: „Micuţa comunistă care nu zâmbea niciodată”, cartea cu biografia Nadiei Comăneci prezentată cititorilor italieni

Asociația literară italiană «Nero su Bianco» din Pescantina, provincia Verona (Veneto), organizează pentru al zecelea an consecutiv întâlniri lunare cu scriitori, poeți și cititori. Prima întâlnire din acest an de activitate literară va avea loc sâmbătă, 6 septembrie, la ora 21:00, în clădirea Rosapesco din Via Pace și va fi condusă de Stefania Scabari, informează L’Arena. Cartea care se va prezenta publicului cititor va fi „La piccola comunista che non sorrideva mai”, este o biografie ce o are drept protagonistă pe gimnasta româncă Nadia Comăneci, scrisă de scriitoarea franceză Lola Lafon și apărută în italiană la editura Bompiani.

Volumul „Micuţa comunistă care nu zâmbea niciodată” este o privire complexă asupra momentului istoric în care Nadia Comăneci a uimit o lume întreagă primind şapte note de 10 la Jocurile Olimpice din Montreal, în 1976. Succesul întregistrat atunci a atras atenţia asupra contextului politic şi social din care provenea gimnasta, stârnind numeroase comparaţii între Estul comunist şi represiv şi Occidentul, un model de perfecţiune pentru tinerele gimnaste. Nadia Comăneci a răsurnat această tendinţă, devenind un idol pentru multe generaţii de sportive.

Lola Lafon, este scriitoare de origine franceză, compozitoare şi cântăreaţă. Ea s-a decis să scrie biografia Nadiei Comăneci după ce a văzut următoarea frază despre Nadia pe prima pagină a unui cotidian francez: „Fetiţa a devenit femeie; verdict: magia s-a evaporat“. Romanul pe care l-a scris Lafon este „un tribut adus primeia, care a ţintit spre Lună, a revoluţionat drumul restrictiv pe care părinţii îl prevesteau pentru fetele lor, acele fete din anul 1976 care, datorită ei, au îndrăznit să viseze la un salt în gol, cu muşchii strânşi şi cu pielea goală“.

«Cum să spui povestea acestei „micuţe comuniste” la care râvneau toate fetele din Occident şi care rămânea, totodată, una dintre puţinele imagini mediatice cu tinere care nu fusese sexualizată?», se întreba scriitoarea. Volumul cu titlul său original „La Petite Communiste qui ne souriait jamais”, de Lola Lafon, a apărut pe 8 ianuarie 2014, la Editura franceză Actes Sud.

 
 
Formația Ritmix din Torino