Italia: Trei regiuni galbene vor deveni portocalii începând de duminică. „Dacă nu suntem atenți, zonă roșie”

Ministrul Sănătății din Italia, Roberto Speranza, va semna astăzi o nouă ordonanță care va intra în vigoare începând cu data de 21 februarie 2021 și va schimba culoarea pentru trei regiuni care, în prezent, au culoarea galbenă.

Potrivit Rai News, este vorba despre Campania, Emilia Romagna și Molise care vor avea culoare portocalie începând din această duminică. Din fericire, nicio regiune nu va avea culoarea roșie, mai precizează sursa citată, deși Umbria și Provincia Autonomă Bolzano au predispuse unele zone roșii pe teritoriul lor.

„În acest context, era inevitabil să ne întoarcem în zona portocalie. Și dacă nu suntem atenți, în zona roșie. Imaginile văzute în Campania și în toată Italia îți dau fiori. E o relaxare totală. În diminețile de duminică mii de băieți pe falezele orașelor, majoritatea fără măști, controalele serale practic inexistente, câte un oraș mare din Campania abandonat în voia sorții…”, a declarat Vincenzo de Luca, guvernatorul regiunii menționate în citat.

Începând din această duminică, așadar, lista completă a regiunilor din zona portocalie va fi după cum urmează: Abruzzo, Liguria, PA Bolzano, PA Trento, Toscana, Umbria, Campania, Emilia Romagna și Molise.

În zona galbenă, în schimb, vor figura următoarele regiuni: Basilicata, Calabria, Friuli Venezia Giulia, Lazio, Lombardia, Marche, Piemont, Puglia, Sardinia, Sicilia, Valle Aosta și Veneto.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI
Distribuie acest articol