Auzim zilnic în Italia despre „munca la negru” care apare atunci când lucrătorul este angajat de o societate sau o persoană fizică fără a respecta normele prevăzute de lege. Acest fenomen, din nefericire, este foarte des întâlnit în această țară și, în general, are loc din cauză că angajatorul refuză să comunice către instituțiile statului începerea raportului de muncă pentru a nu plăti taxe și impozite.
Există cazuri, însă, în care și angajații refuză să accepte un contract de muncă și preferă să lucreze la negru pentru a beneficia de unele subvenții de la stat, precum șomajul sau venitul de cetățenie. Cu toate acestea, mulți dintre acești lucrători nu știu că și ei riscă să fie sancționați în cazul în care statul descoperă că lucrează la negru, cu atât mai mult când o fac pentru a primi astfel de ajutoare.
În mod normal, informează publicația italiană La Legge per Tutti, angajatorul trebuie să comunice începerea raportului de muncă în cel mai scurt timp către INPS (Institutul Național de Protecție Socială) și INAIL (Institutul Național de Asigurări împotriva Accidentelor de Muncă). Totodată, acesta trebuie să plătească lunar impozitele reținute din veniturile brute ale angajaților către Agenția pentru Venituri (Agenzia delle Entrate) și contribuțiile de asigurări sociale și de asistență socială calculate pe baza salariului plătit lucrătorului către INPS și INAIL.
De asemenea, în gestionarea relației de muncă cu forme legale, angajatorul trebuie să respecte legea și contractele colective de muncă referitoare la programul de lucru, concediu, maternitate, boală, accident, concediere, îndatoriri, transfer etc. Pentru a scăpa de toate aceste reguli și costurile respective, se apelează la munca la negru. Raportul de muncă, așadar, se stabilește cu o strângere de mână, fără niciun contract, iar angajatul este plătit în numerar. Nu se plătesc contribuții de securitate socială, nu există dreptul la concediu medical sau maternitate, iar concedierea se poate face verbal și fără niciun motiv sau preaviz.
Deși în majoritatea cazurilor munca la negru ia naștere din cauza refuzului patronilor de a încheia un contract de muncă, sunt destul de multe și cazurile în care angajatul este cel care refuză formele legale de muncă, în special în contextul asistenților familiali precum, badante, bone sau menajere, iar motivul este același: banii.
Dacă o menajeră, de exemplu, primește 8 euro brut, va trebui să plătească impozite și contribuții pentru această sumă și va câștiga cu 35% mai puțin. Dacă, pe de altă parte, își primește plata la negru, poate păstra întreaga sumă.
Se întâmplă adesea și ca mulți lucrători care au lucrat în precedență cu contract de muncă în regulă să primească șomaj la terminarea acelui raport, iar apoi caută un loc de muncă la negru pentru a primi atât ajutorul de la stat, cât și un salariu. Iar în foarte multe din aceste cazuri se trăiește cu impresia că, în cazul în care Inspectoratul Muncii descoperă raportul ilegal de muncă, doar angajatorul va avea de suferit.
În realitate, explică sursa citată, nu este deloc așa. Odată cu intrarea în vigoare a Legii Locurilor de Muncă (Jobs Act) și cu reforma indemnizației de șomaj, implementată odată cu introducerea NASPI, au fost înăsprite sancțiunile pentru munca la negru, iar acestea nu vor fi aplicate numai angajatorului ci și lucrătorului care lucrează ilegal.
Dacă angajatorul care nu încheie un contract de muncă riscă să primească o amendă de până la 36.000 de euro, lucrătorul riscă să ajungă chiar și la închisoare. Mai exact, acest risc apare când lucrătorul la negru declară că este șomer pentru a beneficia de un ajutor economic din partea statului italian, iar această faptă poate fi pedepsită cu închisoarea de până la 2 ani.
Riscul pe care și-l asumă lucrătorul este și mai mare dacă, pe lângă faptul că declară în mod fals că nu are un loc de muncă, primește NASPI de la statul italian, adică actuala indemnizație de șomaj. În acest caz, lucrătorul este acuzat de infracțiunea de primire nejustificată de fonduri în dauna statului, care se pedepsește cu închisoare de la trei luni la trei ani, așa cum prevede art. 316 ter din Codul Penal italian.
Mai mult, în astfel de cazuri, lucrătorului i se aplică o sancțiune administrativă proporțională cu sumele primite în mod necuvenit de stat. În final, lucrătorul pierde astfel dreptul la șomaj și poate fi dat în judecată de INPS pentru a plăti sumele cu care a păgubit statul.
Te-ar mai putea interesa:
- Șomajul în Italia, termenul de depunere a cererilor pentru anul 2020 a fost modificat
- Lichidarea sau „Trattamento di fine rapporto” (TFR) în Italia. Suma care revine angajatului este egală cu circa un salariu pentru fiecare an lucrat
- Șomajul în Italia pentru îngrijitoare, menajere și bone, condiții de îndeplinit pentru anul 2020
