Povestea emoționantă a unei românce adoptate în Italia: „De ce eu? Nu pot explica!”

Povestea tinerei Anna Barbera, adoptată din România la vârsta de 6 ani de o familie de italieni din Saponara, provincia Messina (Sicilia), este relatată de protagonistă într-o carte.

Imediat după Revoluția din 1989, mii de copii români din orfelinate au fost adoptați în țările din vestul Europei, Statele Unite, Canada și alte țări. Printre aceștia s-a numărat și Anna Barbera care a ajuns la doar 6 ani și jumătate în Saponara, unde a fost adoptată de o familie.

Astăzi, la 33 de ani de la acel moment crucial, Anna și-a împărtășit povestea extraordinară într-o carte intitulată „Andreea Baev. Nata adulta con occhi da bambina” (Europa Edizioni), informează Tempo Stretto.

photo_2023-07-31_11-25-39
Anna Barbera (Andreea), adoptată la 6 ani din România. Sursa foto: Tempo Stretto

Adoptată în 1990 de Pietro Barbera și Caterina Calabrò, Anna își începe povestea cu momentul în care a fost întâmpinată cu brațele deschise de noua ei familie:

„Sunt aici din 13 ianuarie 1990. Am sosit la Saponara, satul care m-a primit, după ce părinții mei m-au urmărit în acest proces timp de aproape trei ani. Înainte nu mă puteau adopta pentru că cu regimul comunist al lui Ceaușescu în România nu se putea face nimic. Când a căzut zidul, au fost adoptați mulți copii ca mine, tot din Balcani și din alte țări. Pentru a mă duce în Italia, au strâns o mulțime de fonduri, toți împreună. Nu a fost ușor în acel stadiu. Pentru mine a fost ca și cum aș fi adoptat de toată Saponara”.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Mama adoptivă a Anamariei, Caterina Calabrò, nu doar că a luptat pentru adopția fiicei sale, ci a fost, de asemenea, un catalizator pentru alte familii care au adoptat copii din estul Europei. În 1989, ea a reușit să îi transmită o scrisoare soției lui Gorbaciov, implorând-o să intervină;

„Și atunci când am ajuns în avionul ministrului de Externe – continuă ea amintindu-și zgomotul mediatizat de acele prime adopții – a fost și televiziunea în direct. În carte mă întreb adesea: de ce eu? Nu pot explica. Multe ziare au vorbit despre asta. Mama mea a fost un fel de promotoare, pentru că a implicat alte familii. Ei au devenit pionierii în adopția copiilor din Europa de Est. A luptat mult și nu numai pentru mine, ci pentru toți cei care au putut veni aici în Sicilia. Mama mea a reușit chiar să livreze o scrisoare în 1989 soției lui Gorbaciov, pentru a solicita”, a povestit Anna.

Avem câteva casete video de când am ajuns în Italia și poți să-mi vezi chipul speriat printre atâția oameni curioși care au vrut să mă vadă și să mă cunoască. În toate videoclipurile alea plâng: nu văzusem niciodată atât de mulți oameni în jurul meu și cei pe care i-am avut până la sosirea mea în Italia m-au speriat pentru că m-au bătut. Nu înțelegeam zâmbetele lor, mă speriam chiar și când se apropia cineva de mine”, a mai adăugat tânăra.

Prima perioadă în Sicilia a fost o provocare pentru Anna:

„A durat ceva timp până să-mi treacă frica, cred că cel puțin un an. În acele luni îmi amintesc că atunci când îmi aduceau jucării le aruncam, dar pentru mine cel mai mare cadou era mâncarea.

Încet încet, m-am deschis către oameni, începusem să caut compania cuiva. Dar mi-a luat doi ani până să vorbesc, practic nu spuneam nimic. Îmi era frică de obiecte, de ceea ce atingeam sau vedeam, chiar și de baie. Treptat, totul s-a schimbat.”

Unii dintre copii erau răi cu ea

„Sunt puțin naivă și mereu am avut tendința să am încredere. Așa s-a întâmplat să am de-a face cu copii, adolescenți, care mă jigneau sau se purtau urât, dar nu distingeam binele de rău, un compliment de o insultă. Nu prea am înțeles aceste mecanisme. Cineva mi-a spus chiar să mă întorc în România.

Îmi spuneau Domnișoara scobitoare pentru că eram înaltă și foarte slabă. La 9 sau 10 ani, mi-au spus că aveam dinții murdari. Poate că era nevoie de puțin mai multă înțelegere, chiar și la nivel de școală. Toate acestea m-au întărit”.

În ciuda greutăților, Anna s-a luptat și s-a descurcat, transformând experiențele dificile în lecții de viață valoroase.

Astăzi, tânăra născută în România este o forță a naturii: scrie poezii, predă, a studiat intens, a urmat un master, a lucrat într-un spital și a jucat teatru. În noul său roman, ea explică, de asemenea, cum își folosește experiențele de viață pentru a-i ghida pe elevii săi.

Își folosește cartea ca o platformă pentru a oferi speranță și pentru a împărtăși poveștile celorlalți copii adoptați, precum și ale celor care nu au avut șansa de a părăsi România.

Anna visează să-și găsească familia biologică:

„Mă gândesc și la mama mea biologică, care a fost prostituată. Nu este un subiect simplu, dar dacă pot aborda aceste subiecte este și datorită dragostei mamei mele adoptive. Sunt probleme dificile și de multe ori nu vorbim despre ele, dar ne simțim diferit, chiar dacă suntem iubiți. Există un cost în spate, un preț pe care îl simți mereu asupra ta. Acesta este adevărul pe care vreau să-l scot la iveală, dându-le lor și mie o voce.”

Nu exclude ca în viitor să adopte un copil

„Dacă aș avea un partener care și-a dorit, nu neg că mi-ar plăcea. Știu că nu este ușor, astăzi chiar mai greu decât acum 30 de ani. Sunt mulți factori în joc, dar dorința mea a fost întotdeauna și aceasta. Am făcut-o cu părinții mei (a adoptat un copil – n.r.), chiar dacă la distanță, de câțiva ani. Mi-aș dori să pot ajuta pe cineva să se simtă bine.”