Românca din Italia care s-a aruncat în fața trenului. Medicul o sfătuise să nu lucreze ca îngrijitoare

O femeie româncă în vârstă de 40 de ani, care lucra în Italia ca îngrijitoare de bătrâni, s-a așezat miercuri 17 aprilie, pe șinele din apropierea unei gări, în fața trenului care sosea, pentru a-și pune capăt vieții. Cu sufletul ciuntit de necazurile și frământările pe care le-a trăit în ultimii ani, Rodica (nume inventat), a decis că nu mai poate duce, că prea greu și prea rău o apăsau sentimentele de vinovăție și neputință care o învăluiau de ani de zile.

A decis că viața este o povară pentru ea, iar moartea, singura soluție de a găsi un pic de pace sufletească. S-a așezat pe șinele de metal așteptând să treacă trenul peste ea. Aflându-se în apropierea gării, trenul nu avea viteză foarte mare, iar locomotiva a târât-o, tăindu-i picioarele. A scăpat cu viață Rodica, se vede că nu era timpul încă să părăsească această lume, acum va trebui să învețe să trăiască și cu trupul ciuntit, atât de tren, cât și de indiferența celor din jurul ei, a familiei, a rudelor, a prietenilor și a celor pentru care lucra. Chiar nimeni nu a înțeles ce este în sufletul acestei femei? Nimeni nu a avut puterea de a o convinge să meargă la un psihiatru, să se trateze, să se vindece?

Am reușit să vorbim cu o amică de-a femeii, care ne-a povestit despre ea: „Se închisese în ea și se izolase în ultimul timp, nu mai știa nimeni, nimic de ea, nu mai colabora. Muncea și-atât!”

„Am cunoscut-o acum 4 ani prin intermediul unei prietene. Era foarte demoralizată pentru că acasă avea un soț bolnav, doi copii și nu se putea descurca nicicum. A lucrat ca „badantă” mai mulți ani apoi a plecat în țară, iar în perioada aceea terminase șomajul și se întorsese în Italia. Era practic epuizată psihic din cauza problemelor de acasă. Am chemat-o să mă înlocuiască la locul de muncă și am stat împreună trei zile să-i arăt mersul treburilor. Eu am observat ceva ciudat în comportamentul ei și am încercat să vorbesc cu ea. Mi-a spus că se tratează de depresie și că psihiatrul a sfătuit-o să nu facă aceasta muncă. Ea a zis că nu poate renunța, pentru că are nevoie de bani și că nu are pe nimeni să o ajute. I-am lăsat ei locul meu de muncă de-acolo, de tot, deoarece când m-am întors din vacanță am fost chemată la un alt post.

După un timp am înțeles de la prietena mea că în țară îi decedase soțul care era bolnav, așa cum vă spuneam. Cei de acasă nu au înțeles sacrificiile pe care a trebuit să le facă și au învinovățit-o. Ea însăși s-a simțit vinovată și depresia de care suferea s-a agravat foarte tare. În ultimii doi ani s-a izolat de toată lumea… Nu mai știa aproape nimeni, nimic de ea, s-a închis în sine și a continuat să lucreze. Se pare că renunțase și la tratament, nu o mai interesa nimic… Dacă ați sti ce femeie frumoasă este!”

Sperăm ca medicii italieni să vindece sufletul și trupul Rodicăi. Sperăm ca la orice mic semn de tulburare psihică, femeile aflate într-o asemenea situație să fugă la psihiatru, pentru că doar el le poate ajuta să iasă din tunelul întunecat al depresiei, o boală care, pentru noi românii, este încă o mare necunoscută.

SUSȚINE PUBLICAȚIA NOASTRĂ

Te-ar mai putea interesa

Publicitate
Susține publicația noastră!