Româncă, polițistă în Italia. „Mama mi-a transmis pasiunea pentru poliție”

O tânără româncă în vârstă de 27 de ani, Raluca Băniță, este polițistă în unul dintre cele mai pitorești orașe ale Italiei, Veneția.

Originară din Sinaia, Raluca a emigrat împreună cu familia sa în Italia la vârsta de 9 ani și, după ce și-a finalizat studiile la Facultatea de Filosofie din Veneția, a decis să își urmeze visul de a deveni polițistă, informează TVR Info.

Acum, la 27 de ani, Raluca este mândră să slujească orașul care i-a devenit a doua casă.

Captură de ecran 2024-03-18 211500
Raluca Băniță, polițist în Veneția. Sursa foto: captură video TVR Info

Admisă în Poliția Locală din Veneția după un proces de selecție riguros, Raluca nu este singurul membru al forței de poliție născut în afara Italiei.

Corpul de poliție din acest oraș se mândrește cu o diversitate reprezentativă, având în rândurile sale agenți născuți în Brazilia, China sau Tunisia.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Aproximativ 20% din locuitorii orașului provin din alte țări, fapt reflectat și în componența Poliției Locale, care se străduiește să fie cât mai aproape de comunitate.

Raluca consideră că un polițist trebuie să fie ferm, să impună respect, dar în același timp să fie sensibil la problemele cetățenilor.

Ea crede că pasiunea pentru poliție i-a fost transmisă de mama sa, care la rândul ei aspira la o carieră în poliție în România:

„Mama mea a vrut să facă Academia de Poliție în România, dar, din păcate, nu a reușit să intre și mi-a transmis ea pasiunea pentru poliție.

Îmi place mult orașul și voiam să fac ceva concret pentru comunitatea Veneției. M-am integrat foarte bine și nu, nu mi-a fost frică să încerc să dau concurs în Poliția locală. Mi-a plăcut foarte mult ce am învățat, de la domeniul administrativ, până la penal”, a menționat Raluca.

În prezent, mama tinerei lucrează la un hotel de lux recunoscut la nivel mondial, în timp ce tatăl său este șofer de TIR.

În cadrul familiei Băniță, pasiunea pentru munca în poliție nu se oprește la Raluca; și fratele său mai mic urmează să se alăture Poliției Locale, după ce a fost inspirat de succesul surorii sale:

„După ce am intrat eu, acum 2 ani și jumătate, fratele meu a dat și el concurs acum un an și așteaptă să intre și el, deci o să fim în familie aici, în Poliția locală. Sunt foarte mândră”, a afirmat tânăra.

Marco Agostini, comandantul Poliției Locale din Veneția, a subliniat importanța diversității în rândul polițiștilor:

„Deja, 25 la sută din populația Veneției este de origine străină, iar asta înseamnă că în mod natural se reflectă și în administrația locală. Iar Poliția locală este cea cu care intră în contact cetățenii, deci este normal să fie așa”, a spus Agostini.

Turiștii români se bucură să întâlnească un compatriot în uniforma poliției locale, care să le ofere informații în limba lor maternă.

Chiar dacă Raluca locuiește în Italia de 18 ani, legăturile cu România rămân puternice, ea călătorind frecvent în țara natală alături de prietenul ei italian, polițist și el:

„În vacanță mă întorc des în România. Am fost la Brașov de Revelion anul trecut, mă întorc la Sinaia cu foarte multă plăcere, pentru că este locul unde am crescut”, a recunoscut ea.

Raluca este unul dintre agenții a căror fotografie apare în calendarul poliției locale din acest an. Video AICI.

Distribuie acest articol