Românul care a ucis un conațional în Italia declară că s-a apărat după ce a intervenit într-o ceartă între frați

ACTUALIZARE: Un comunicat de presă al carabinierilor face lumină asupra modului în care s-au desfășurat evenimentele care au dus la moartea românului, E.C., ucis prin înjunghiere de Nicolae Celmare. Potrivit anchetatorilor, E.C. și fratele lui au început să se certe și să se bată în bucătăria casei în care locuiau, iar Celmare, auzind urletele acestora, a coborât pentru a-i despărți. E.C. în schimb a încercat să-l atace cu un cuțit, dar Celmare a reușit să-l dezarmeze și l-a înjunghiat cu același cuțit de trei ori, așa cum a și mărturisit de altfel făptașul.

ȘTIREA INIȚIALĂ:

Nicolae Celmare, în vârstă de 64 de ani și care lucra ca muncitor agricol în localitatea italiană Pastrengo din provincia Verona, este acuzat de omuciderea unui conațional, E.C., în vârstă de 48 de ani, pe care l-a înjunghiat de mai multe ori în seara zilei de vineri, 2 octombrie 2020. Inculpatul spune, însă, că a încercat doar să se apere de furia criminală a victimei sale.

Totul a început cu câteva ore înainte de crimă, relatează publicația italiană L’Arena, într-o casă situată pe via Ronchi din Pastrengo unde sunt cazați 10 cetățeni români care lucrează ca sezonieri în agricultură. Conform celor declarate de Celmare în fața anchetatorilor, cu ajutorul unui traducător deoarece nu vorbește limba italiană, E.C. și fratele său s-au certat în mod agresiv în acea zi până au ajuns să se ia la bătaie.

Casa în care s-a petrecut tragedia. Foto: L’Arena

Nicolae a intervenit pentru a-i liniști pe cei doi frați și a reușit să-i despartă, iar timp de câteva ore s-a așezat liniștea în acea casă din care, spun vecinii, se auzeau zilnic certuri de acest gen. E.C. s-a retras apoi în camera lui cu o bere urmată de încă vreo două sau trei și care, cel mai probabil, i-au alimentat tot mai tare sentimentul de furie față de Nicolae.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

În jurul orei 18:00, E.C. a pus mâna pe un cuțit și a coborât în bucătărie unde l-a găsit atât pe Celmare, cât și pe fratele lui. Acesta din urmă a fost cel care l-a avertizat, de fapt, pe Nicolae că fratele lui încearcă să-l atace pe la spate și acest avertisment probabil i-a salvat viața bărbatului de 64 de ani. Pe de altă parte, a dus la moartea propriului frate, fiindcă Celmare a reușit să eschiveze lovitura de cuțit pe care E.C. încerca să i-o aplice și l-a dezarmat pe acesta de cuțit.

Văzându-se cu arma în mână, însă, și lăsându-se dus de un val de furie care l-a lovit după aceasta tentativă de omor din partea lui E.C., Celmare l-a înjunghiat pe bărbatul de 48 de ani de mai multe ori, în abdomen, în gât și după cap. Rănile provocate au fost fatale, iar victima a căzut la pământ și a murit în numai câteva minute.

Nicolae a conștientizat imediat gravitatea faptei sale, au mai relatat surse din anchetă și i-a spus fratelui victimei să sune la 112 pentru a cere atât ajutor medical pentru conaționalul înjunghiat, cât și pentru a chema carabinierii. În contradicție cu cele relatate inițial de alte publicații din Italia, Nicolae Celmare a declarat că nu a fugit de la locul crimei după fapta sa, ci i-a așteptat pe carabinieri și colaborat tot timpul cu anchetatorii.

„M-am apărat”, a declarat românul de 64 de ani în fața procurorului Carlo Boranga, inculpatul fiind susținut din punct de vedere legal de avocatul Matteo Destri. În aceste ore, Nicolae Celmare se află închis în penitenciarul din Montorio, iar carabinierii încearcă între timp să adune și mărturiile celorlalți români care locuiesc în aceeași casă, precum și alte dovezi pentru a aduce cât mai multă lumină asupra acestei tragedii.

Distribuie acest articol