Sicilia – Ambasadorul George Bologan în vizită la Ragusa: „Compromisul muncii la negru se poate transforma în dramă”

Vizita ambasadorului George Bologan la o fermă din provincia Ragusa
Vizita ambasadorului George Bologan la o fermă din provincia Ragusa

Ambasadorul României în Italia, George Bologan, a efectuat o vizită de 2 zile în Sicilia, în perioada 27-28 iulie 2017, în cadrul căreia a avut întrevederi cu autoritățile locale din Ragusa și Catania pe tema exploatării prin muncă a muncitorilor români din zonă și a cooperării teritoriale, se arată într-un comunicat remis către AGERPRES vineri, 28 iulie 2017.

Din delegație au mai făcut parte și ministrul consilier George Miloșan, atașatul pentru probleme de muncă din cadrul Ambasadei, Andrei Sfîrloagă și consulul României la Catania, Ioan Iacob.

În prima zi a vizitei sale, George Bologan s-a întâlnit cu prefectul de Ragusa, Maria Carmela Librizzi, precum și cu reprezentanți ai societății civile și ai forțelor de ordine din zonă. Tema principală a acestor întrevederi a fost protejarea drepturilor cetățenilor români și a demnității umane, valoare universală și patrimoniu al civilizației noastre.

Întâlnirea ambasadorului George Bologan cu prefectul de Ragusa, Maria Carmela Librizzi
Întâlnirea ambasadorului George Bologan cu prefectul de Ragusa, Maria Carmela Librizzi

„Șeful misiunii diplomatice a transmis autorităților italiene mulțumiri pentru atenția acordată combaterii acestui fenomen, prin intensificarea intervențiilor de control la nivelul întreprinderilor din zonă, urmare apelurilor făcute de autoritățile române către instituțiile centrale și locale din Italia”, se specifică în comunicatul Ambasadei.

Tot în aceeași zi, ambasadorul Bologan a vizitat și o fermă din Ragusa unde lucrează mai mulți cetățeni români și a participat, de asemenea, la o întâlnire cu membrii ai comunității românești din Sicilia, întâlnire care a avut loc la Consulatul Român din Catania.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI
Vizita la o fermă din provincia Ragusa
Vizita la o fermă din provincia Ragusa

În discuțiile sale cu cetățenii români din acea zonă, ambasadorul a vorbit despre importanța unității și a informării din partea muncitorilor români pentru a-și cunoaște drepturile și obligațiile față de angajatori și pentru a semnala autorităților italiene orice formă de abuz din partea angajatorilor.

Întâlnirea cu membrii comunității românești, la Consulatul de la Catania
Întâlnirea cu membrii comunității românești, la Consulatul de la Catania

„Fiecare este responsabil de alegerile pe care le face, iar compromisul muncii la negru se poate transforma în dramă. Este important să dovedim unii față de alții unitate și respect. Prevenirea situațiilor neplăcute și nedorite se face printr-o bună informare. Prezența noastră în mijlocul comunității dorește să transmită — printre altele — sentimentul de siguranță, solidaritate și mai mult elan în cultivarea curajului de a lua inițiative în folosul nostru”, a declarata la întâlnire ambasadorul Bologan.

În cea de-a doua zi a vizitei sale, ambasadorul s-a întâlnit și cu prefectul de Catania, Silvana Riccio și cu viceprimarul orașului, Marco Consoli cărora a ținut să le mulțumească pentru sprijinul acordat instituțiilor române din Italia și comunității românești.

Întâlnirea ambasadorului George Bologan cu prefectul de Catania, Silvana Riccio
Întâlnirea ambasadorului George Bologan cu prefectul de Catania, Silvana Riccio

„Discuțiile s-au focalizat pe posibilitățile de consolidare a cooperării bilaterale, atât la nivel judiciar cât și pe planul politicilor sociale și egalității de șanse și pe intensificarea informării cetățenilor români în ceea ce privește drepturile și obligațiile lor în Italia, precum și avantajele muncii pe baza unui contract legal”, se arată în încheierea comunicatului.

Vizita ambasadorului Bologan în Sicilia vine la patru luni după publicarea anchetei făcute de ziarul britanic, The Guardian, în care se vorbește despre circa 7.500 de femei, majoritatea românce, care trăiesc în condiții de sclavie, fiind bătute și exploate sexual de angajatorii lor.

Distribuie acest articol