Tânăr din Italia, cioban la oi pe un salariu de 1.200 de euro: „Nu este vorba de bani, ci de libertate și pasiune”

Marco Sozzi, un tânăr în vârstă de 20 de ani din Origgio, provincia Varese, a ales o cale mai puțin obișnuită pentru generația sa, preferând să devină cioban la oi, în loc să urmeze cariere mai convenționale.

Tânărul păstor lombard este fiul unui lucrător dintr-o fabrică de mecanică și al unei angajate a tribunalului din Milano

Am ales libertatea, am ales să fiu alături de turma de oi, pe câmp, fără obligații de orar și având posibilitatea de a fi în contact cu natura”, a spus Marco pentru Corrriere della Sera, mărturisind că deși provine dintr-o familie fără tradiții în păstorit a fost întotdeauna atras de viața agricolă și de creșterea animalelor.

La întrebarea clasică adresată unui copil despre ce vrea să facă când va fi mare, el a răspuns întotdeauna, în contrast cu colegii săi care aspirau să devină ingineri, manageri și poate fotbaliști, „vreau să fiu păstor”.

700-2024020112213 (3)
Marco Sozzi. Sursa foto: Corriere della Sera

Decizia sa de a deveni cioban la oi a fost pusă în practică după ce a renunțat la școală în ultimul an de liceu pentru a urma această pasiune, lucrând inițial pentru o fermă de ovine din zona sa, unde a câștigat aproximativ 1.100 de euro pe lună.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Marco a fost unul dintre cei opt participanți la cursul inaugural al școlii pentru păstori, înființată în 2023 de Parcul Național al Pădurilor Casentinesi, un program care a atras aproape 200 de aplicanți și care, datorită succesului său, a lansat deja al doilea curs.

Experiența la școala de păstori i-a oferit lui Marco șansa de a învăța și arta veche a fabricării brânzei, cum să îngrijească turma și să o protejeze de prădători, precum lupii.

După finalizarea stagiului, s-a întors în regiunea sa natală, unde și-a reluat postul și a achiziționat o turmă de 250 de oi de carne, cu speranța de a-și extinde afacerea în viitor:

Am cumpărat o turmă de 250 de oi de carne, adică pentru abator. Sunt puține pentru a face un afacere profitabilă, ar trebui să fie cel puțin dublu, dar sper să ajung acolo în următorii ani, vreau să devin și eu un mic proprietar”, a spus tânărul.

Viața de păstor, după cum descrie Marco, începe devreme dimineața și este plină de activități, de la verificarea turmei, până la pășunat și îngrijirea oilor care au fătat peste noapte.

Mă trezesc dimineața devreme – povestește Marco – iau micul dejun împreună cu băiatul care lucrează cu mine, apoi verificăm turma. Dacă este vreo oaie care a fătat peste noapte, o ducem în staul cu mieluții, celelalte, în schimb, le ducem la pășunat.

Până la prânz, când mâncăm, uneori un sandviș, alteori puține paste. Apoi din nou la pășunat până mai târziu, când închidem turma în țarc și ne ducem la cină, apoi la culcare în rulota în care petrecem mare parte din săptămână. Acasă ajung rar.

Câteodată merg la barul din satul meu, beau o bere cu prietenii, ne povestim experiențele. Social media? Nu sunt centrul atenției mele, așa cum este pentru cineva care stă în spatele unui birou sau al unui computer, dar oricum am Facebook, Instagram și WhatsApp. Aceasta este viața mea și îmi place așa”.

Toate acestea pentru un salariu acum de 1.200-1.300 de euro pe lună.

Deși munca este grea și zilele lungi, satisfacțiile și libertatea pe care i le oferă această viață sunt inegalabile:

Nu este vorba despre bani. Îmi ajung banii pentru benzină și cheltuielile mici, nu lucrez atât de mult pentru profit, cât pentru pasiune”, a afirmat Marco, care se bucură de viața simplă și de conexiunea cu natura.

Distribuie acest articol