Taranto – bărbat italian jefuiește un român de 200 de euro dar românul îl urmărește și se luptă cu el

Carabinierii din localitatea Taranto, provincia cu același nume, au arestat un bărbat italian în vârstă de 39 de ani după ce a jefuit un cetățean român, într-un parc comunal din localitate.

Potrivit presei locale din Taranto, bărbatul italian ar fi pătruns în parcul comunal din centrul localității Taranto și s-ar fi apropiat pe la spate de conaționalul nostru, lovindu-l apoi în cap cu o cheie de mecanic auto, furându-i portofelul, în care avea circa 200 de euro și fugind de la fața locului.

Dar românul nu se lasă jefuit așa ușor și, deși lovit puternic în cap și aflându-se în stare de șoc, conaționalul nostru se ridică și fuge pe urmele infractorului italian, pe care îl ajunge imediat din urmă.

Între cei doi are loc o încăierare și în încercarea de a-și recupera portofelul propriu, bărbatul român smulge din mâinile infractorului portofelul său care conținea documentele de identitate ale italianului, permițând astfel identificarea imediată a jefuitorului.

Ajunși la fața locului imediat, Carabinierii au găsit reperat în scurt timp infractorul italian care avea încă asupra sa cheia de mecanic cu care l-a lovit pe conaționalul nostru și pe care au confiscat-o ca probă.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Pentru jefuitor a fost dispus de către judecător arestul la domiciliu, în ciuda precedentelor penale pe care acesta le are, în timp ce bărbatul român a fost transportat la spitalul SS Annunziata din Taranto pentru îngrijiri medicale.

Distribuie acest articol