Recomandări generale pentru românii din Italia privind siguranţa personală

În perioada premergătoare și imediat următoare aderării României la Uniunea Europeană, Italia, alături de Spania, au constituit țările spre care s-a îndreptat în mod preponderent fluxul de forță de muncă din România. Ospitalitatea oamenilor, cultura și valorile comune, posibilitatea deprinderii relativ ușor a limbii oficiale, alături de existența unor economii solide şi prospere în cadrul unor sisteme profund democratice, au motivat aceste alegeri cu privire la ţările de destinaţie. Potrivit studiilor şi datelor statistice existente, românii au venit în Italia pentru a munci și cu toate provocările şi dificultăţile inerente traiului de imigrant, aceştia s-au integrat în societatea italiană, fiind acceptaţi și apreciaţi pe piața forţei de muncă.

Cetățenii români beneficiază de intrare liberă pe teritoriul Italiei, cu excepția limitărilor rezultate din dispozițiile în materie penală și de cele privind apărarea ordinii publice , siguranței interne și sănătății publice în vigoare în Italia, în conformitate cu Tratatele, Convențiile și Acordurile între statele membre ale UE și relativele dispoziții de aplicare. În acest scop, cetățenii români trebuie să aibă un document de identificare valabil, fiind obligați să îl prezinte la orice solicitare a ofițerilor și agenților de siguranță publică.

Autoritățile italiene pot dispune îndepărtarea unui cetățean român numai pentru motive de ordine publică, de siguranță sau de sănătate publică, precum și pe motive de comportament personal sau individual. 

Termenul acordat cetățeanului unui stat membru UE pentru a abandona teritoriul italian nu poate fi mai scurt de 15 zile, în cazul refuzării acordării șederii, și de 30 de zile, în cazul refuzării prelungirii șederii sau măsurii de îndepărtare de pe teritoriul Italiei.

Italia este o ţară cu un nivel scăzut al criminalităţii. Infracţiuni minore de tipul furtului din buzunare, înşelăciunilor sau furtului din maşini pot apărea în zone aglomerate: gări, staţii, parcări, centre comerciale, benzinării sau zone de servicii pe autostrăzi.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Recomandări generale privind siguranța personală pe teritoriul italian:

  • Păstraţi în locuri sigure documentele şi valorile personale, banii şi cărţile de credit şi nu le expuneţi în mod vizibil asupra dumneavoastră sau în maşini.
  • Maşinile trebuie încuiate şi asigurate cu sisteme de alarmă.
  • În cazul călătoriei cu autobuzul sau trenul, păstraţi atenţia asupra genților și a buzunarelor în care dețineți bani, documente sau alte valori.
  • Pentru ieşirile în oraşe, în special în zonele aglomerate, lăsaţi documentele personale acasă  şi păstraţi numai o copie a actelor de identitate asupra dumneavoastră (paşaport, carte de identitate, permis de şedere).

Zonele de risc se află în general, la periferiile marilor oraşe, unde trebuie evitate pe cât posibil ieșirile la orele târzii ale nopții.

În cazul unor incidente care afectează siguranţa persoanei sau a bunurilor dumneavoastră, vă recomandăm contactarea celui mai apropiat birou al poliţiei. În cazul pierderii paşaportului românesc sau a cărții de identitate, vă recomandăm sesizarea atât a biroului local de poliţie, cât şi a oficiului consular român cel mai apropiat.

În cazul unor incidente grave, dacă sunteți martorii ori victimele unor accidente sau tâlhării, care necesită intervenţia imediată a autorităţilor italiene, trebuie apelate următoarele numere de urgenţă:

  • 113 – Poliţia
  • 112 – Carabinierii
  • 118 – Salvarea (Pronto Soccorso)
  • 115 – Pompierii

Alte numere de telefon utile pe teritoriul Italiei, le puteți găsi aici.

Vă recomandăm să urmăriţi în permanenţă anunţurile şi recomandările făcute de autorităţile italiene şi să accesaţi periodic pagina web a Ministerului român al Afacerilor Externe www.mae.ro.

În situaţii deosebite, aflându-vă pe teritoriul unui stat străin în calitate de cetățean român, pentru a beneficia de asistenţă consulară, puteţi contacta:

  • Ambasada României la Roma;
  • Consulatul General al României la Milano;
  • Consulatul General al României la Torino;
  • Consulatul General al României la Trieste;
  • Consulatul General al României la Bologna;
  • Consulatul României la Catania.

Coordonatele, adresele, numerele de telefon ale Consulatelor românești din Italia le puteți citi aici.

Informaţii pentru cazurile unui accident de circulaţie

În caz de accident uşor, completaţi, împreună cu cealaltă parte formularul tip pus la dispoziţie de societăţile locale de asigurări, privind producerea accidentului. Notaţi elementele de identificare ale celuilalt autovehicul implicat în accident şi ale societăţii de asigurare a acestuia.

Dacă în urma accidentului sunt răniţi, chemaţi poliţia locală, după ce aţi acordat primul ajutor. Dacă mașina dumneavoastră este înmatriculată în România, adresaţi-vă pentru sprijin partenerului societăţii române de asigurări din ţara respectivă care figurează pe Cartea verde. Se recomandă acordarea unei atenţii deosebite pentru rubricile care se completează prin simpla bifare.

Păstraţi documentele de plată pentru a le prezenta societăţii de asigurare.

Telefoane utile pentru informaţii privind traficul sau conduita în caz de accident:

  • Serviciul de urgenţe al poliţiei 113 
  • Serviciul de informaţii trafic (viaggiare informati) 1518

Cetățenilor români care au nevoie de asistență sau servicii medicale pe timpul prezenței lor în Italia li se recomandă să ia legatura cu Unitatea Sanitară Locală (Azienda Sanitaria Locale – ASL) din orașul în care se află. Informații privind localizarea și modul de funcționare a Unităților Sanitare Locale pot fi obținute prin consultarea paginii web a Ministerului Sănătății al Italiei.

Sursa: Ministerul Afacerilor Externe

Citește și:

Distribuie acest articol