MAE: Precizări referitoare la accidentul rutier din Italia în care au murit 4 cetățeni români

Ministerul Afacerilor Externe din România precizează, printr-un comunicat de presă trimis redacției noastre, că atât Ambasada României la Roma, prin intermediul biroului atașatului pentru afaceri interne, cât și Consulatul General al României la Bologna s-au autosesizat ca urmare a informațiilor apărute în presă referitoare la accidentul rutier produs la data de 5 iunie în care au fost implicați 8 cetățeni români, dintre care 4 au decedat. În acest sens, s-au întreprins demersuri pe lângă autoritățile locale în regim de urgență, pentru informații privind cetățenia, identitatea și starea de sănătate a persoanelor afectate, precum și circumstanțele producerii accidentului.

„Potrivit informațiilor obținute de la autoritățile locale, MAE precizează că în acest accident au fost implicați opt cetățeni români, dintre care patru au decedat, trei au fost răniți, fiind transportați la unități medicale din zonă pentru a beneficia de asistență medicală de specialitate, iar un alt cetățean român este în afara oricărui pericol. Membri de familie ai cetățenilor români au fost informați cu privire la acest accident”, transmite instituția română.

„Până la acest moment, la nivelul consulatului general nu au fost recepționate solicitări de asistență consulară în legătură cu acest accident. Consulatul General al României la Bologna este în dialog cu autoritățile locale și cu unitățile medicale în care sunt internați cetățenii români, fiind pregătit să acorde asistență consulară, inclusiv cu privire la procedura necesară repatrierii trupurilor neînsuflețite și eliberarea certificatelor de deces, în funcție de solicitări”, mai scrie în comunicat.

Cetățenii români afectați pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Consulatului General al României la Bologna: +39 051 5872120, +39 051 5872209, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center în regim de urgență sau la numărul de telefon de urgență al consulatului: +39 349 1178220.

Pe același subiect:

Trimite acest articol și prietenilor tăi

Te-ar mai putea interesa

Publicitate
Trimite acest articol și prietenilor tăi