Român găsit mort în Italia, după 16 ani de la dispariție. Rămășițele umane au fost descoperite aproape de o fermă

Cadavrul unui tânăr român, dispărut fără urmă încă din anul 2008, a fost găsit pe teritoriul provinciei Vibo Valentia din regiunea Calabria.

Mai exact, rămășițele umane ale conaționalului nostru au fost găsite în zona rurală a localității Filandari, în apropierea unei ferme, precizează publicația Corriere della Calabria.

Forțele de ordine, în special carabinierii din cadrul comandamentului provincial Vibo Valentia, au fost alertate și s-au deplasat imediat la fața locului pentru a demara investigațiile.

cadavere_filandari_VV-7d2d692c
Locul unde a fost găsit cadavrul. Sursa foto: Corriere della Calabria

Procuratura din Vibo Valentia, sub îndrumarea procurorului Camillo Falvo, a preluat coordonarea investigației. Inițial, s-a mers pe o pistă care ducea la un act mafiot

Ulterior, autoritățile ar fi exclus, însă, orice legătură cu ‘ndrangheta, temuta organizație mafiotă calabreză, sau cu un posibil omor de tip „lupara bianca”, o metodă brutală de execuție utilizată adesea pentru a regla conturile în lumea interlopă.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Această direcție în investigație sugerează că moartea tânărului român ar putea avea alte cauze, departe de turbulențele și violențele asociate cu lumea crimei organizate.

Autoritățile continuă cercetările pentru a dezlega misterul acestei tragedii și a determina cu exactitate, după 16 ani de la dispariție, cum a murit tânărul nostru conațional.

Distribuie acest articol