Cum se prezintă satul românesc în aceste timpuri de intensă migrație, ne spune un poet român popular prin versuri care nu mai au nevoie de nicio altă interpretare.
Vasile Tudorache, un vrâncean vrednic plecat în lume pentru mulți ani, a decis de curând că este timpul să se întoarcă acasă, în România. Și-a luat nevasta, economiile strânse cu trudă pe meleagurile străine și s-a întors în satul de unde plecase cu 20 de ani în urmă.
În versuri emoționante, Vasile descrie cum a găsit vatra strămoșească, o imagine a satului românesc de astăzi sumbră, care dezvăluie realitatea tristă a obârșiei strămoșești:
Acasă
de Vasile Tudorache
De câte ori veneam de prin străini acasă
Făceam focul în vatră cu gândul la Crăciun
Iubeam să mai văd fumul și flacăra albastră
Așa alungam dorul, un dor, ca un nebun.
Azi, prietenii de-o viață, s-au rătăcit prin lume
Nu ne-am mai întâlnit, nu i-am văzut de ani
Mi-e sufletul amar, ce-aș mai putea a spune
Suntem tot mai străini de vatră pentru bani.
Pe uliță-i pustiu, bătrânii nu-s la porți
Acum e în zadar, de-n casa lor m-aș duce
Biserica-i cinstește-n pomelnic pentru morți
Bătrânii ce-i iubeam, au adormit pe cruce.
Aș vrea să plâng dar simt că nu mai am putere
Le iau locul la poartă la cei care-au plecat
Printre străini o viață, s-a dus făcând avere…
Dar ce folos!… Sunt singur pe ulița din sat.
Acum când m-am întors definitiv acasă…”
De același autor:
- Despre oameni, locuri, fapte și despre un italian mai necăjit ca mine
- Poezia unei generații: „Am plecat într-o toamnă din sat”, de Vasile Tudorache
- „Ce mai umilință, chin… Și ce dor…” Poezia unui român din Italia care se întoarce în țară
