În diaspora românească, un fenomen interesant și adesea dezamăgitor este tendința unora dintre conaționali de a-și privi compatrioții cu reticență sau chiar ostilitate.
Această atitudine pare să contrasteze puternic cu spiritul de solidaritate care ar trebui să caracterizeze comunitățile de români din diaspora.
O româncă din străinătate a adus recent în discuție această problemă, exprimându-și dezamăgirea față de reacțiile reci sau chiar ostile primite de la alți români.
Ea a postat recent pe un grup cu români care trăiesc în afara țării:
«Dragi români! De ce vă purtați și vă uitați urât când întâlniți întâmplător un alt român?
De atât de multe ori întâlnesc români și dacă le spun „Bună!”, pentru că îi aud că vorbesc românește, se uită urât. (…) Nu pot să înțeleg ce este în spatele acestei răutăți?»
Unul dintre comentariile la postarea ei atribuie această atitudine sistemului de educație din România:
„Motivul este sistemul de educație românesc care promovează individualismul. Așa că de fiecare dată când un român întâlnește un alt român apare sentimentul de competiție. În plus, sunt și alte motive cauzate tot de o cultură lipsită de colaborare”, este de părere un conațional.
Alt comentariu subliniază importanța mediului familial și școlar în formarea caracterului unei persoane, arătând că naționalitatea nu este un determinant al calității umane:
„Calitatea omului nu este dată de naționalitate, ci mai degrabă de mediul în care s-a format și a trăit (familie și școală), așa că dacă ești om, ești OM oriunde, iar dacă nu ești, țara în care te afli nu-ți va da altă calitate”, a adăugat un alt român.
Mai mulți comentatori observă că unii români din diaspora se simt rușinați de originea lor și încearcă să se distanțeze de identitatea lor națională. Acest comportament este interpretat ca o încercare de a se integra sau de a se ridica în ochii comunității gazdă, deși efectul este adesea contrar.
Există, de asemenea, opinii că unii români adoptă o mândrie absurdă și un sentiment de superioritate nejustificat, ceea ce îi determină să își reprime originea și să adopte o atitudine de negare a identității proprii:
„Sunt șofer de camion în UK și oriunde merg să descarc sau să încarc găsesc români, dar de cele mai multe ori prefer să vorbesc doar în engleză cu ei, că așa figuranți sunt de se cred directori! Rari sunt românii cu care ai o discuție plăcută, din păcate”, a mai comentat un conațional.
Interacțiunile pozitive și constructive între românii din străinătate par să fie, din păcate, mai degrabă excepția decât regula.
Acest fenomen poate fi atribuit unei game variate de cauze, de la probleme culturale și de educație până la influențe individuale legate de experiențele personale.
În ciuda acestor provocări, comunicarea și deschiderea către ceilalți ar putea fi cheia spre o coexistență mai armonioasă și o reprezentare mai pozitivă a comunității românești în străinătate.
