Tot ce trebuie să știm când suntem concediați de la un loc de muncă din Italia.

Încetarea unui raport de muncă, se poate face în Italia prin două modalități:

  • demisie, atunci când lucrătorul decide să plece de la locul de muncă respectiv;
  • concediere, atunci când angajatorul este cel care decide că lucrătorul trebuie să plece.

Despre ceea ce ar trebui să știm în legătură cu demisia, atunci când noi suntem cei care hotărâm să cerem încetarea raportului de muncă, găsim informații aici.

Dar cum se procedează când angajatorul este cel care hotărăște încheierea raportului de muncă?

În cazul concedierilor, angajatorul este obligat să acorde un preaviz în termenii şi modalităţile prevăzute de fiecare contract colectiv de muncă de la nivel de sector, în afara situaţiilor în care acesta apelează la concedieri colective pentru o cauză justificată.

Dacă nu se respectă această prevedere, angajatorul este obligat să plătească lucrătorului o sumă egală cu cea pe care acesta ar fi primit-o dacă i-ar fi fost acordată perioada de preaviz.

Aceasta începe din momentul în care salariatul primește scrisoarea de concediere şi are o durată variabilă reglementată tot prin intermediul contractelor colective de muncă sectoriale.

Anumite categorii de lucrători pot fi concediate, fără ca angajatorul să fie obligat să îşi justifice decizia, cu excepţia cazurilor în care este vorba despre o concediere din motive discriminatorii. Printre acestea se regăsesc:

  • lucrătorii care au îndeplinit condiţiile de pensionare şi nu au optat pentru continuarea activităţii;
  • muncitorii casnici şi personalul de îngrijire, „colf”, „badante”, „baby-sitter”;
  • lucrătorii ce se află în probă.

Pentru aceste categorii, perioada preavizului pe care lucrătorul trebuie să îl primească este:

  • de 15 zile minim pentru persoanele cu contract de muncă încheiat pe o perioadă mai mică de 5 ani cu 25 ore săptămânale impozitate;
  • de 8 zile pentru persoanele cu contract de muncă sub 5 ani dar cu mai puțin de 25 ore săptămânale impozitate;
  • de 30 de zile pentru persoanele cu o vechime de peste 5 ani.

Firmele care au mai mult de 15 salariaţi (în cazul întreprinderilor agricole mai mult de 5 salariaţi) au obligaţia de a demara procedura de concediere în fața Comisiei de conciliere din cadrul Direcţiei Teritoriale de Muncă competentă şi să informeze angajatul, înainte de a efectua o concediere pentru un motiv justificat obiectiv.

În solicitarea de realizare a procedurii de conciliere, angajatorul trebuie să îşi declare intenţia de a efectua concedierea dintr-un motiv obiectiv şi să indice motivele concedierii, precum şi eventualele măsuri pentru replasarea profesională a persoanei vizate. Un lucrător nu poate fi concediat fără un motiv justificat, respectiv:

  • ”giusta causa” – dintr-un motiv foarte grav care nu mai permite continuarea activităţii.

Exemple de motive conţinute în contractele colective de muncă: refuzul nejustificat şi repetat de a munci, refuzul de a relua munca după ce medicul a constat inexistenţa unei boli, muncă realizată în folosul terţilor în timpul concediului de boală, dacă activitatea respectivă a îngreunat însănătoşirea, sustragerea de bunuri de la locul de muncă, etc.

Dacă aţi fost concediat din justă cauză, nu aveţi dreptul la preaviz/indemnizaţie pentru preaviz neefectuat.

  • ”giustificato motivo soggettivo”– lipsuri grave observate în desfăşurarea activităţii lucrătorului şi în îndeplinirea obligaţiilor sale contractuale;
  • ”giustificato motivo oggettivo” – motive justificate legate de organizare / producţie / funcţionarea întreprinderii, inclusiv motive economice.

Atenţie!

Este necesar ca angajatorul să vă înștiințeze în scris concedierea, altfel aceasta nu este valabilă. Scrisoarea de concediere trebuie să conţină inclusiv motivele concedierii.

Salariatul poate contesta concedierea în termen de 60 de zile de la primirea scrisorii de concediere.

Contestarea concedierii poate fi efectuată direct sau cu sprijinul unei organizaţii sindicale, prin orice document în scris, care poate fi şi extrajudiciar, prin care se comunică voinţa lucrătorului.

Contestarea concedierii îşi pierde valabilitatea dacă în următoarea perioadă de 180 de zile:

  • lucrătorul concediat nu depune acţiune la tribunal;
  • lucrătorul concediat nu iniţiază demersurile necesare pentru realizarea tentativei de conciliere, prin transmiterea unei solicitări (direct sau prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire) către fostul angajator şi comisia de conciliere, în acest sens.

În situaţia în care cealaltă parte refuză realizarea procedurii de concediere sau dacă, în urma parcurgerii acestor proceduri nu s-a ajuns la un acord între părţi, este necesar ca lucrătorul să depună acţiune la tribunal în termen de 60 de zile de la comunicarea refuzului sau de la constatarea neajungerii la un acord.

În ce situaţii este interzisă concedierea?

Este interzisă concedierea femeii pe motive de sarcină şi de căsătorie.

La încheierea raportului de muncă, în urma demisiei sau a concedierii, după caz, lucrătorul va primi TFR-ul, cunoscut în Italia și ca ”buono uscita”sau ”liquidazione”. Este o sumă de bani garantată angajatului cu contract de muncă. Despre TFR, puteți citi mai multe informații aici.

Dacă raportul de muncă se încheie din inițiativa angajatorului iar lucrătorul întrunește anumite condiții necesare, acesta din urmă are posibilitatea de a face cerere și a primi indemnizație de șomaj. Despre acest aspect, vă puteți informa aici.

Alte articole care v-ar putea interesa:

 
 
Formația Ritmix din Torino