Alarmă în Italia: Prea mulți români aleg să se sinucidă. Un alt caz la Ancona

„Ce se întâmplă cu noi, oameni buni? Nu trece o zi fără ca un român să se sinucidă în Italia!” scria ieri, 13 iulie, Viorica B., un comentariu la articolul publicat pe pagina noastră Facebook, despre un tânăr român în vârstă de 29 de ani care s-a spânzurat la Torino de un copac de pe marginea unui bulevard aglomerat. Corpul tânărului nostru conațional atârna printre ramurile și frunzele arborelui, fiind cu greu observat de un trecător în cele din urmă.

Astăzi, 14 iulie, un nou caz de sinucidere la Ancona. Tot un tânăr român, în vârstă de 31 de ani de această dată, care a ales să își pună capăt vieții

S-a spânzurat cu o funie de un copac, în Parcul Belvedere din Posatora. Tragica descoperire a avut loc la ora 6:00 dimineața. Corpul tânărului nostru conațional era în zona rezervată câinilor a parcului Belvedere și a fost descoperit de un trecător care a chemat imediat ajutoare. Au sosit la fața locului operatorii sanitari de la 118 dar, din păcate, tânărul era deja mort.

Din ceea ce scrie presa italiană, rezultă că avea probleme legate de dependența de droguri și suferea de tulburări psihice. În luna noiembrie a anului 2017 mai avusese deja o tentativă de sinucidere. Bărbatul român nu a lăsat niciun mesaj scris pentru a-și explica gestul. O altă sinucidere, o altă tragedie.

Apoi sunt ei, toți ceilalți, mulți, prea mulți, care au ales în ultimul timp să încheie socotelile cu viața în același mod. Cu ajutorul unei frânghii pe care stă scris: „sinucidere”:

UP SERVICE DESPĂGUBIRI
Distribuie acest articol