Cine sunt, ce fac și cum trăiesc îngrijitoarele de bătrâni din familiile italiene

Acli Colf este o asociație profesională italiană, care se ocupă, printre altele, cu tutelarea drepturilor persoanelor care muncesc în familiile italiane.

Asociația, împreună cu Iref (Institutul de cercetări educative și formative), și-a propus un studiu în urma căruia a publicat cartea „Călătorie în lumea muncii de îngrijire” privind munca și viața îngrijitoarelor și îngrijitorilor care lucrează în cadrul familiilor italiene, în special celor care se ocupă cu îngrijirea bătrânilor.

Cartea, la publicarea căreia au participat mai mulți experți în sector, prezință aspecte importante din viața colaboratorilor domestici, cum ar fi: identitatea, drepturile și îndatoririle ce le revin, condițiile de muncă, exigențele, opiniile, punând în lumină, cine sunt, ce fac și cum trăiesc miile de persoane care îndeplinesc această muncă.

Astfel, studiul a fost efectuat pe un eșantion de 837 de colaboratoare și colaboratori domestici, cu reședința în 177 de localități diferite, 94% fiind femei.

Conform interviurilor efectuate, 58% dintre aceste lucrătoare, au vârste cuprinse între 45 și 64 de ani. Doar 11,7% sunt mai tinere, având sub 35 de ani ca vârstă.

Din punct de vedere al stării civile, s-a constatat următoarea statistică: 34,8% sunt despărțite de soț sau chiar divorțate, 20,3% se declară în afara unei relații iar 10,5% sunt văduve.

Din punct de vedere educațional, o lucrătoare din trei a frecventat cursurile unei universități, 21,2% obținând chiar o licență. 54,4% dintre cele care au participat la interviuri, au studiat cel puțin pentru 9 ani școlari.

22,4% dintre doamnele care lucrează ca îngrijitoare de bătrâni, au pregătire profesională în domeniul medical, ca asistentă sau infirmieră, iar 44,9% au oricum o pregătire în asistența profesională dedicată muncii de îngrijire a persoanelor cu nevoi.

51,3% lucrează în acest sector, al colaborării familiare ca îngrijitor de bătrâni, de mai bine de 5 ani.

Referitor la țările de proveniență a acestor îngrijitoare, s-a constatat că una din patru este de naționalitate română și un alt 25% de naționalitate ucraină. 8,3% vin din Peru iar 7,4 din Republica Moldova. Astfel, lucrătoarele din Europa de Est reprezintă un procent de 64,8%, cele din America Latină 14,1%, din Asia 6,6% și din Africa 9,2%.

În 60% din cazuri, îngrijitoarea locuiește împreună cu persoana îngrijită.

Programul de lucru al acestor lucrătoare este unul încărcat, ele lucrând în medie 9 ore pe zi, pentru 6 zile pe săptămână. 11,8% declară că lucrează șapte zile din șapte iar cele care spun că își desfășoară activitatea pe mai mult de 60 de ore săptămânale, reprezintă 34,4%.

Numărul orelor de muncă maxim, prevăzut de Contractul Național de Muncă este de 54 de ore pe săptămână dar 64,6% dintre îngrijitoare declară că depășesc acest barem.

76,5% au un contract de muncă regular, 51,1% denunță anumite carențe în relațiile contractuale iar 15% muncesc la negru, fără nici un fel de asistență socială din partea statului italian.

Munca la negru, fără forme legale, este acea activitate prestată de un lucrător pentru și sub autoritatea unui angajator, persoană fizică sau juridică, fără a fi respectate prevederile legale în vigoare privind încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractului individual de muncă.

Lucrătoarele care muncesc la negru nu beneficiază de vechimea în muncă, deci nici de sporuri salariale determinate de vechime.

Persoanele care lucrează fără forme legale nu au dreptul la concediul legal de odihnă sau la alte concedii reglementate prin lege.

Mai mult decât atât, cele care muncesc la negru nu beneficiază de asigurare medicală și implicit nici de asistență medicală gratuită, medicamentație gratuită sau compensată. În același timp, aceste persoane nu se bucură de drepturile de protecție și despăgubire privind securitatea și sănătatea în muncă.

Persoanele care lucrează la negru nu beneficiază de protecție socială și le este afectată pensia. Astfel, acestea nu vor primi pensie de limită de vârstă, pensie de invaliditate sau de urmaș, nici ajutor de boală, ajutor de deces sau indemnizație de șomaj.

Despre modalitățile și condițiile pentru a primi indemnizația de șomaj, vă prezentăm informații aici, iar despre pensia comunitară, vă informăm aici.

În ceea ce privește retribuțiile bănești ale îngrijitoarelor de bătrâni, acestea sunt în medie de 800 de euro, o sumă care poate fi suficientă dacă lucrătoarea locuiește cu persoana de îngrijit, în timp ce pentru persoanele care locuiesc în afara postului de lucru, această cifră este insuficientă pentru a-i asigura condiții decente de trai, mai ales în marile orașe, unde chiriile și toate celelalte costuri sunt mai elevate. Doar că, demn de luat în seamă este faptul că îngrijitoarele care locuiesc în casele bătrânilor pe care îi îngrijesc, efectuează un orar de lucru net superior celor care locuiesc în afară. Deci, se căștigă mai bine dar se și lucrează mai mult!

Un studiu similar efectuat de Iref în anul 2007 situa salariul mediu al îngrijitoarelor la o cifră de 850 de euro. În decursul a 10 ani aproape, îngrijitoarele au pierdut 50 de euro la salariul mediu pentru această muncă! În 2007, retribuţia orară era de 6 euro. Acum, pentru fiecare oră lucrată compensaţia este de 4 euro (2,70 euro în sud).

Diferențele salariale se notează și la nivel teritorial în Italia, dacă în nordul și centrul țării salariul poate ajunge la o medie de 900 de euro, acesta scade considerabil, atingând cifra de 540 euro în medie, pentru lucrătoarele din sudul Italiei. O diferență enormă, de 40% la valoarea retribuției salariale!

Îngrijitoarele de bătrâni sunt generic numite astfel, ale efectuând multe alte activități în cadrul familiilor în interiorul cărora își desfășoară activitatea: peste 50% desfășoară toate activităţile necesare în casă, spălat, ajutat persoana la funcţiile fiziologice, ordine în casă, călcat, gătit, 91% se ocupă și cu plata facturilor, mersul la medic, verificarea scadenţei alimentelor şi medicamentelor, 86% au şi sarcini infiermeristice, administrarea de medicamente, măsurarea temperaturii, tensiunii, glicemiei, injecţii şi diferite tratamente.

Toate aceste lucruri, uneori, au un impact negativ asupra psihicului sensibil și predispus, al unora dintre aceste femei care practică această muncă.

Lipsa informațiilor concrete despre ceea ce înseamnă viața de îngrijitoare sunt principalul motiv al suferințelor pe care aceste femei le îndură în multe cazuri din momentul în care pun piciorul pe pământ italian.

“Sindromul Italia” este o formă acută de depresie de care suferă unele femei din estul Europei, mai cu seamă moldovence și românce, care vin în Italia  lăsându-și în țară proprii fii pe care mai apoi nu-i mai văd cu anii. Acesta a fost diagnosticat pentru prima dată în 2005 de către doi psihiatri din Ivano-Frankivsk, un mic oraş ucrainean: Kisseleff şi Faifrych care au descoperit primele cazuri de o formă depresivă gravă de origine socială la femeile care munceau în străinătate.

Despre formele depresive care pot apărea și cum pot fi ele combătute, puteți citi aici.

Statisticile spun că Italia va ajunge să aibă nevoie de un milion și jumătate de badante sau chiar mai mult dacă actuala evoluție demografică va continua. Italienii nu-și permit însă să plătească pentru asemenea servicii salarii mari.

Dar trebuie să știți că există un contract național, „Contratto Collettivo Nazionale di Lavoro”, de la care nu se poate abate nimeni! Acesta stabilește exact tratamentul juridic și retributiv la care are dreptul o colaboratoare domestică angajată ca îngrijitoare de bătrâni.

Toate informațiile necesare, le găsiți în articolul „Badante” în Italia – informații despre drepturi și îndatoriri.

Alte articole care v-ar putea interesa:

 
 
 
Formația Ritmix din Torino
 
loading...
I nuovissimi trend per un perfetto look estivo!
 
loading...